Privim sau doar vedem ?

Într-o emisiune TV , cunoscută de altfel , am ascultat poveștile câtorva oameni , cu care viața nu a fost deloc darnică ! Oameni fie abandonați de mici în orfelinate , care au fost nevoiți să trăiască pe străzi , în canale , într-un mediu nouă celorlalți greu de imaginat ! Ce vină au copiii nedoriți de familie sau cei care sunt obligați să cunoască o lume plină de violență și mediocritate ?! Niciuna ! Doar ghinionul de a avea părinți nevolnici sau soartă potrivnică !
Sunt mii de astfel de oameni , cu suflet ca și noi , cu vise , dorințe ! Ceea ce observ mereu când întâlnesc astfel de povești care întristează și emoționează deopotrivă este că , fără excepție , ei au voința de a ieși din mediul acela , au viziunea de a se ridica și de a renaște ! Te întrebi , fără să vrei , de unde au energia și speranța de a face asta ?! Că de multe ori , noi cei mai norocoși , cu sănătate , cu familie frumoasă , cu o casă sau un job , nu reușim să fim pozitivi sau luptători pe cât am vrea sau ar trebui !
Eu cred că frica și renunțarea noastră vine uneori din faptul că nu mai privim lumea de lângă noi , la cei care nu au nici pe departe ceea ce avem noi ! Și astfel uităm unde ne aflăm , ne pierdem în probleme mărunte , nu mai avem motivație și credință de reușită !
Ne lăsăm duși de val , cum deseori se spune ! Dar nu trebuie , pentru că de fapt în fiecare zi avem datoria față de noi înșine să fim pozitivi , să mulțumim vieții și Dumnezeului nostru pentru ceea ce avem frumos , trainic , să fim energici sau măcar să încercăm , să mai privim spre cer și în jur !
Vă spun sincer , dacă te simți uneori mic , necăjit sau împovărat , nu alege să privești doar în inima ta , alege să privești la cei mai nefericiți decât tine și imediat vei vedea cum soluțiile apar , percepțiile se schimbă și nu mai pare totul așa negru sau gri !
E o chestie mult rostită , dar prea i se pierde valoarea !
De fapt e atât de simplu ! Te lovește viața tare , greu , tu alege să o lovești la rându-i mai cu forță , dar cu alte arme : voință , viziune , încredere , speranță , inteligență !
Mai important este să acționăm , că degeaba vrem , visăm dacă nu punem în practică pas cu pas ceea ce ne dorim bun în viața noastră !
Există câteva lucruri pe care ar trebui să ni le amintim în fiecare dimineață când ne trezim și începem o nouă zi :
– e imperios să zâmbim , să fim pozitivi ;
– e necesar să facem planuri concrete , corecte ;
– e obligatoriu să nu ne pierdem în energii și evenimente care nu ne ajută deloc sau mai rău nu ne aduc echilibru ;
– e corect față de noi înșine să nu ne mințim , să fim integri și să ne ghidăm după principii sănătoase în orice avem de ales ;
– e indicat să nu irosim timp prețios din viața noastră în compania unor oameni care nu ne apreciază , nu ne respectă .
Cum bine spunea cineva mai înțelept decât mine-dacă vrei să fii puternic , pozitiv , alege lângă tine oameni care sunt deja așa , învață de la cei care știu sau au deja ceea ce cauți ! Poți reuși doar dacă vrei cu adevărat , dacă îți creezi singur mediul și cauți soluții unde ele deja există !
Așa că , hai să fim fericiți pentru ceea ce avem și să luptăm zi de zi să ne împlinim vise și planuri , pentru că totuși viața este o provocare frumoasă dacă știi cum să o privești !

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Privim sau doar vedem ?&8221;

  1. Emilia Nita zice:

    Buna, Mihaela! Foarte buna postarea, de asemenea si blogul! Ai dreptate, am folosit aceeasi sintagma, doar ca putin invers ” cati dintre noi nu doar privim, ci vedem?”. O coincidenta frumoasa. O sa te urmaresc nu datorita ei, ci a faptului ca imi place stilul in care scrii! 😀 Iti doresc o zi frumoasa si mult sport intr-ale scrisului.

    Apreciază

  2. Ella Sandu zice:

    Sincer cred ca oamenii care nu au nimic de pierdut sunt cei care lupta cel mai mult si cei care apreciaza cel mai mult ceea ce au si ce li se da. Si daca isi doresc indeajuns de mult ceva si lupta pentru ceea ce vor si pentru ceea ce cred, atunci cu siguranta li se va deschide multe porti spre succes. Important e doar sa nu stea si sa priveasca sau sa se compare cu altii ci sa ia atitudine.
    Cat despre cei care au deja mai mult decat pot duce, sunt condusi de vele mai multe ori de lacomie si zgarcenie si uita sa traisca si sa fie recunoscatori pentru ceea ce au si sunt de cele mai multe nefericiti si isi doresc sa aiba si mai mult.
    Asta-i viata, Important e ca fiecare sa stim pe ce parte a baricadei ne aflam si sa actionam in consecinta.
    Iti multumesc pentru aceasta postare Mihaela. Mi-a adus aminte pentru ce trebuie sa lupt. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s